vezi mai mult

Prima pagină   »  Institutul de formare continuie   »  INSTRUIRI » Cursul de instruire pentru modulul: ” Particularităţile întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2019. Aplicarea legislaţiei fiscale în anul 2020.” (ianuarie - februarie 2020)
28
01.2020
Cursul de instruire pentru modulul: ” Particularităţile întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2019. Aplicarea legislaţiei fiscale în anul 2020.” (ianuarie - februarie 2020)
   
2096 Accesări  

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

 

În contextul Memorandumului de cooperare dintre Asociația ”Moldova Apă-Canal” (AMAC) și Proiectul Modernizarea Serviciilor Publice Locale, implementat cu suportul financiar al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (MSPL/GIZ), pe durata anului 2020, continue recalificare profesională a personalului din cadrul întreprinderilor de alimentare cu apă și de canalizare membre AMAC.

Astfel, în cadrul Programului Național de Creștere a Capacităților Operatorilor serviciilor din domeniul aprovizionare cu apă și de canalizare, în perioada ianuarie – februarie 2020, se vor organiza cursuri de instruire dedicate specialiștilor contabili și economiști, pentru modulul: Particularităţile întocmirii situaţiilor financiare anuale şi a Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2019. Aplicarea legislaţiei fiscale în anul 2020.

Instruirile se vor organiza conform graficului:

Grupul 1: 28 – 30 ianuarie 2020 (limba română)

Grupul 2: 04 – 06 februarie 2020 (limba română)

Grupul 3: 10 – 12 februarie 2020 (limba rusă)

Durata cursului de instruire – 30 ore/ 3 zile. Materialul didactic din cadrul instruirilor este elaborat și prezentat de către profesorii din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), specialiștii din cadrul Inspecției Fiscale de Stat și CNASS. La finele instruirilor participanții vor primi certificate de absolvire.

Obiectivul general al Cursului de instruire constă în asigurarea dezvoltării capacităților și ridicarea nivelului de cunoștințe și aptitudini a specialiștilor contabili și economoști din cadrul întreprinderilor de alimentare cu apă și de canalizare.

Prin intermediul cursului de instruire participanții vor însuși următoarele competențe: însușirea modificărilor operate în cadrul legislativ-normativ privind întocmirea situațiilor financiare; aplicarea procedeelor de generalizare a informațiilor și de calculare a indicatorilor situațiilor financiare; familiarizarea cu aspectele noi ce țin de calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale; cunoașterea aspectelor de bază privind calcularea și administrarea TVA; cunoașterea responsabilităților pentru nerespectarea prevederilor legislației în vigoare.

În cadrul primului grup participă 20 persoane din cadrul a 12 operatori prestatori servicii de alimentare cu apă și de canalizare membre AMAC.

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).